DATE PERSONALE, POLITICA DE CONFIDENTIALITATE
Prelucrarea datelor cu caracter personal – precum numele, prenumele, adresa, adresa de e-mail, numărul de telefon ale unei persoane vizate – se va efectua de fiecare dată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (“Regulamentul”) și în concordanță cu reglementările de protecție a datelor specifice țării în care operează Passivhaus Architektur. Prin intermediul acestei Politici compania noastră ar dori să informeze publicul general despre natura, amploarea și scopul pentru care colectam și procesăm date cu caracter personal. Pe lângă acestea, persoanele vizate sunt informate și asupra drepturilor de care beneficiază, drepturi reglementate de Regulament. În calitate de operator, Passivhaus Architektur a implementat măsuri tehnice și organizaționale ca să asigure protecția completă a datelor personale.
Numele și adresa operatorului: PASSIVHAUS ARCHITEKTUR SRL
C.U.I.: 40355029
Sediul: Str. Salcâmului 37, parter, 198, Cluj-Napoca.
Adresa ofițerului de protecție a datelor: office@passivhaus-architektur.ro
Passivhaus Architektur va prelucra și stoca date personale ale persoanei vizate numai pe perioada necesară pentru a-și îndeplini scopul de stocare, sau pe perioada care este prevăzută de către legiuitorul european sau de către alte legi aplicabile. Dacă scopul stocării nu este aplicabil, sau dacă perioada de stocare prevăzută de legislația aplicabilă în vigoare expiră, datele personale sunt șterse, în concordanță cu cererințele legale.
Drepturile persoanei vizate
1. Dreptul de acces al persoanei vizate. In vederea exercitarii dreptului de acces persoana vizata poate oricând să contacteze Passivhaus Architektur cu o solicitare in acest sens prin care sa obtina un raport al datelor cu caracter personal;
2. Dreptul de rectificare. Fiecare persoană vizată are dreptul de a obține rectificarea datelor cu caracter personal atunci cand acestea sunt incorecte sau au suferit anumite modificari sau necesita a fi completate.
3. Dreptul la ștergere. Fiecare persoană vizată are dreptul de a solicita stergerea datelor cu caracter personal dupa cum urmeaza: i) atunci cand datele nu mai sunt necesare in scopul pentru care au fost colectate sau prelucrate, ii) persona vizata isi retrage consimtamantul pe baza caruia are loc prelucrarea, iii) persoana vizată obiectează la prelucrare în conformitate cu articolul 21(1) din Regulament și nu există temeiuri legale pentru prelucrare, sau persoana vizată obiectează la prelucrare în conformitate cu articolul 21(2) din Regulament, iv) datele cu caracter personal au fost procesate in mod illegal sau o dispozitie legala in vigoare impune stergerea acestora.
4. Dreptul la restrictionarea prelucrarii. Fiecare persoană vizată are dreptul de a obține restrictionarea prelucrarii, acolo unde unul dintre următoarele cazuri se aplică: i) acuratețea datelor personale este contestată de persoana vizată, ii) prelucrarea este ilegală și persoana vizată se opune ștergerii datelor personale, dar cere în loc restrictionarea utilizării lor, iii) Passivhaus Architektur nu mai are nevoie de datele personale cu scopul de a le prelucra, dar ele sunt cerute de persoana vizată pentru unitate, în vederea exercitării unor drepturi, iv) persoana vizată s-a opus prelucrarii în conformitate cu articolul 21(1) din Regulament până la verificarea dacă temeiurile legitime ale Passivhaus Architektur prevaleaza asupra celor ale persoanei vizate.
5. Dreptul la portabilitatea datelor. Fiecare persoană vizată are dreptul sa solicite transferarea datelor cu caracter personal catre o terta persoana sau catre insasi persoana vizata.
6. Dreptul la opozitie. Fiecare persoană vizată are dreptul de a se opune oricand, din motive care au legătură cu situația sa particulară, la prelucrarea datelor personale care îl/o vizează, fapt care se bazează pe punctele (e) și (f) din Articolul 6(1) din Regulament. Aceasta se aplică și crearii de profiluri. Passivhaus Architektur nu va mai prelucra date personale în eventualitatea unei opozitii, decât dacă putem demonstra temeiuri convingătoare și legitime pentru prelucrare, care suprascriu interesele, drepturile și libertățile persoanei vizate, sau pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea drepturilor legale. Dacă Passivhaus Architektur prelucreaza date personale pentru scopuri de marketing direct, acolo unde exista un consimtamant prealabil, persoana vizată va avea dreptul să se opuna oricând la prelucrarea datelor sale personale pentru un astfel de marketing. Aceasta se aplică crearii de profiluri până în punctul în care este în relație cu un astfel de marketing direct. Dacă persoana vizată obiectează la prelucrarea realizată de Passivhaus Architektur pentru scopuri de direct marketing, atunci Passivhaus Architektur nu va mai procesa datele sale personale în aceste scopuri. În plus, persoana vizată are dreptul, pe temeiuri legate de situația sa particulară, să obiecteze la prelucrarea datelor sale personale de către Passivhaus Architektur pentru scopuri de cercetare științifică sau de cercetare istorică, sau pentru scopuri statistice, în conformitate cu Articolul 89(1) din Regulament, decât dacă prelucrarea e necesară pentru realizarea unei sarcini îndeplinite în interes public.
7. Luarea deciziilor individuale, inclusiv crearea de profiluri. Fiecare persoană vizată are dreptul să nu facă obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice cu privire la aceasta sau în mod similar o afectează în mod semnificativ, atât timp cât decizia nu se bazează pe acordul explicit al persoanei vizate. Passivhaus Architektur va implementa măsuri de susținere adecvate pentru a proteja drepturile și libertățile persoanei vizate și interesele legitime, cel puțin dreptul de a obține o intervenție umană din partea Passivhaus Architektur, de a-și exprima punctul de vedere și de a contesta decizia.
8. Dreptul de a retrage consimțământul. Fiecare persoană vizată are dreptul să-și retragă consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în orice moment.
9. Dreptul de a formula o plangere autoritatii de supraveghere – in cazul in care persoana vizata apreciaza ca drepturile sale legitime in legatura cu operatiunile de prelucrare a datelor personale au fost incalcate, aceasta se poate adresa cu o plangere in acest sens Autoritatii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul in B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod postal 010336, Bucuresti, Romania. Daca doriti sa va exercitati drepturile sau sa ne transmiteti o notificare / cerere va rugam sa ne contactati la datele de contact indicate in prezenta Politica. Passivhaus Architektur va va raspunde in cel mai scurt timp posibil, dar nu mai tarziu de 30 de zile. Pentru orice intarzieri va vom anunta si va vom oferi motivele justificate ale intarzierii.
Furnizarea de date cu caracter personal ca cerință legală sau contractuală
Cerința necesară pentru a încheia un contract; Obligația persoanei vizate de a furniza datele cu caracter personal; consecințele posibile ale neîndeplinirii acestor date
Clarificam faptul că furnizarea de date cu caracter personal este cerută parțial de lege (de ex. reglementări fiscale) sau poate rezulta și din dispoziții contractuale (de exemplu, informații privind partenerul contractual). Uneori poate fi necesar să se încheie un contract conform căruia persoana vizată ne furnizează date cu caracter personal, care trebuie prelucrate ulterior de noi. Persoana vizată este, de exemplu, obligată să ne furnizeze date cu caracter personal atunci când compania noastră semnează un contract cu el sau ea.
Passivhaus Architektur aplica un cadru intern de politici si standarde minime privind protectia datelor cu caracter personal. Aceste politici si standarde sunt acualizate periodic pentru a corespunde reglementarilor si evolutiei pietei. In conformitate cu dispozitiile legale in vigoare luam masuri tehnice si organizatorice adecvate (politici, proceduri, securitate etc.) tocmai pentru a asigura confidentialitatea si integritatea datelor cu caracter personal precum si pentru a asigura cadrul necesar prelucrarii acestora.
Date personale pe care le prelucram
Politica noastră personală de confidențialitate a datelor reglementează utilizarea și stocarea datelor dumneavoastră. Puteți vedea politica noastră de confidențialitate a datelor cu caracter personal la Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. Passivhaus Architektur / PASSIVHAUS ARCHITEKTUR SRL este un operator de date cu caracter personal.
Colectăm următoarele tipuri de date personale de la dvs.:
• Nume și prenume
• Adresă
• Număr de telefon
• E-mail
De ce avem nevoie de ele
Avem nevoie de datele dvs personale pentru a vă oferi următoarele servicii:
– Nume și prenume, Nume companie – avem nevoie de aceste date pentru a vă identifica
– E-mail – adresa de e-mail o folosim pentru a comunica cu dumneavoastră pentru a vă rezolva problema sau a va comunica newslettere
– Număr de telefon – vă vom contacta pentru a grăbi rezolvarea unei probleme; comunicarea va fi înregistrată pentru a documenta problema dvs și rezolvarea ei
– Funcționarea site-ului Passivhaus Architektur
– Adresă IP – filtrarea și detectarea atacurilor din internet
Cu consimțământul dumneavoastră, am dori să prelucrăm și următoarele date cu caracter personal Newsletter Passivhaus Architektur:
Cât timp păstrăm datele cu caracter personal
Pentru newsletter vom păstra datele dumneavoastră cu caracter personal doar pe durata de viață a newsletter-ului sau până când ne veți notifica că nu mai doriți să primiți newsletter-ul. După această perioadă, datele dumneavoastră personale vor fi distruse ireversibil.
Care sunt drepturile dvs
Dacă aveți motive să credeți că orice date personale pe care le deținem despre dvs sunt incorecte sau incomplete, aveți dreptul să solicitați să vedeți aceste informații, să le rectificați sau să cereți să fie șterse, să solicitați restricționarea prelucrării sau să vă opuneți prelucrării și de asemenea aveți dreptul la portabilitatea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi va rugam sa ne contactati la office@passivhaus-architektur.ro.
Dacă doriți să inaintati o plângere legată de modul în care v-am procesat datele personale, contactați responsabilul cu protecția datelor la adresa de e-mail office@passivhaus-architektur.ro. Responsabilul cu protecția datelor va lua legătura cu dumneavoastră pentru a soluționa problema ridicată. De asemenea puteți contacta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la www.dataprotection.ro și puteți depune o plângere la ei.